Orez cu lapte
Orezul cu lapte alaturi de gogosi si cornulete pot spune ca este desertul copilariei mele. De fiecare data cand le pregatea mama in 5 minute deja dispareau deoarece veneam cu toti copii in casa. Ne lua mai mult timp sa terminam orezul cu lapte, deoarece trebuia sa ne asezam la masa si dura ceva. Dar cu gogosile, rezolvam mai repede, inhatam fiecare cate o gogoasa si inapoi in spatele blocului la fotbal, sa nu pierdem nici un minut. Iar cornuletele le indesam in buzunare si zburam la joaca. Mare veselie si bucurie era cand ne facea tanti Sandulache dulciuri.
Dar sa lasam povestea si sa va dau reteta. Eu am mai modificat-o pe ici pe colo. Mama nu statea sa masoare sau sa cantareasca si iesea totul delicious, dar eu a trebuit sa fac aceste lucruri pentru a avea o reteta cat mai adevcvata si sa o puteti urma.
Ingrediente:
100 g orez cu bobul rotund,
500 ml de lapte 3,5%
100 ml apa(cat sa acopere orezul),
75-100 g de zahar,
Sare,
Fructe,
Topping,
Coaja de portocala,
Pastaie de vanilie sau zahar vanilat
Mod de preparare:
Proportia dintre orez si lichid trebuie sa fie 1/4- 1/5 (adica la 100 g orez se pun 400- 500 ml lichid. Alegem orez cu bobul rotund si il spalam. Dupa care acesta se va fierbe maxim 5 minute in putina apa rece (punem apa cat sa depaseasca orezul), tot in aceasta apa se va dizolva si amidonul.
Dupa trecerea celor 5 minute, strecuram si inlaturam apa si vom adauga laptele peste orez si vom pune la fiert. Eu am adaugat coaja de portocala rasa. Voi puteti adauga, semintele de la o pastaie de vanilie si pastaia sau / si zahar vanilat. Este dupa gustul vostru.
Fierberea orezului se face la foc mic si trebuie sa amesteci in el sa nu se prinda de fundul oalei, so watch more, hahaha.
Zaharul la orezul cu lapte se adauga in ultimele 5 minute.
Orezul cu lapte se va fierbe 15-22 de minute, oricum acesta vi se va parea ca este lichid dar cum stim crupele absorb lichidul, asa ca in 20-25 de minute acest lichid va fi absorbit in totalitate. Aveti grija sa nu fierbeti foarte mult orezul sa nu sa sparga boabele.
Am decorat cu fructe si topping. Dumneavoastra faceti cum considerati, puteti sa il decorati sau sa il lasati simplu. Din aceasta cantitate mi-au iesit 3 portii serioase sau 4 portii mai mititele. 
Vecina mea Mioara, mi-a spus ca este cel mai bun orez cu lapte pe care l-a mancat vreodata chiar mai bun ca al doamnei Sandulache. Asa ca mom te-am facut mandra si am impartit acest orez cu lapte in amintirea ta.


Lasă un răspuns