Curry de peste sau Fish Curry,
Aceasta este o mancare specifica tarilor precum: India, Malaezia, Singapore, Filipine, Pakistan, Sri Lanka, Bangladesh, Tailanda, Laos, Vietnam, Cambogia, fiecare cu diverse ingrediente. Unele mai picante unele mai dulci. Multi dintre acesti oameni au emigrat din Asia pentru o viata mai buna pentru ei si copii lor si au ales ca tara de destinatie definitiva, Australia.
Au venit aici cu cultura, cu obiceiurile si cu mancarea lor si au creeat un melanj cu bucataria australiana, impletind aceste mancaruri cu mancarurile specifice australiene si aborigenilor. Exact cum si in UK, se mananca cel mai bun curry, adus de emigrantii din colonii.
Asa ca, fiind mare fan Masterchef Australia si Australiei ca tara, (daca as avea 35 de ani, maine as emigra in tara cangurilor), am sa va impartasesc una sau mai multe retete de curry vazute la acest show tv.
Curry-ul se poate prepara din: peste, din pui, din carne de capra sau oaie, se folosesc frunze de curry, frunze de dafin, lapte de cocos, seminte de mustar, lemongrass, cardamom, piper, nucsoara, cuisoare si alte condiment exotice, precum ghimbir, schinduf, fennel.
Astazi vom face Fish Curry sau curry din peste. Ei pregatesc acest preparat delicious din John Dory (Dulgher de Mare), eu l-am preparat din salau de Nil. Amandoua specii de pesti au carne alba delicioasa. Deci sa trecem la treaba.
Ingrediente:
500 gr de file de salau(sau alt peste alb),
225 ml lapte de cocos,
2 lingurite de otet de orez,
1 lingurita turmenic,
20-30 boabe mustar,
2-3 frunze de dafin,
jumatate de lingurita de fulgi de chilli,
3-4 linguri de pasta de tomate,
ulei
Pregatim o pasta pe care o vom praji in ulei, dupa cum urmeaza:
2 cepe rosii,
6 catei de usturoi,
½ de ardei iute, 0,5 cm de ghimbir,
1-2 fire de lemon gras taiate.
jumatate de lingurita de chimen,
3 boabe de cardamon,
Piper si sare.
Acestea se pun la robot si se blendeaza bine.
Masala se numeste pasta rezultata.
Mod de preparare:
Intr-o tigaie punem ulei adaugam 20-30 de seminte de mustar si frunze de curry, eu nu am avut si am pus frunze de dafin, dupa care adaugam aceasta pasta si o lasam sa se prajeasca 7-8 minute, aceasta va fi baza mancarii noastre.
Adaugam apa 1 cana si lasam sa fiarba incet la temperatura medie. Adaugam turmenicul, fulgii de chilly, pasta de tomate, laptele de cocos si lasam sa fiarba vreo 10 minute. Gustam si potrivim de sare si piper. 
Taiem pestele in cuburi de marime potrivita si il punem in mancarea noastra.
Aproximativ 10 minute si ar trebui sa fie gata. Inainte sa luam de pe foc adaugam 2 lingurite de otet de orez si mai lasam 2 minute pe foc. Incercati sa fie pestele facut. Decor de obicei coriandru verde, eu am exclus deoarece nu imi place gustul.
Acest preparat este destul de consistent se poate manca de sine statator sau cu o garnitura simpla de orez.
Pofta Buna.

Lasă un răspuns