De Dragobete,

De Dragobete,

Dupa istovitoarea excursie in Asia, m-am gandit ca trebuie sa ma refac si unde mai bine puteam sa fac acest lucru daca nu tot intr-o excursie dar mai scurta si evident in tara.  Asa ca, am pus la cale sa participam la excursia de Dragobete organizata de firma Scorillo travel.

Asa ca la data stabilita ne-am prezentat la piata Constitutiei. Traseul era: Bucuresti, palatul Brancovenesc de la Potlogi, muzeul Golesti, Campulung  Muscel, Dambovicioara, cetatea Prejmer, Brasov, Targoviste.

O excursie de aproape trei zile, cu multe locuri interesante de vazut si vizitat. Pretul excursiei a fost 850 ron de persoana si a cuprins, micul dejun pentru 2 zile, cina si cina festiva de Dragobete. De asemeni am avut program artistic cu muzica live si evident dansuri in ambele seri. Grupul a fost format in majoritate din seniori dar atmosfera a fost mult mai tinereasca decat mi-as fi imaginat. S-a cantat, dansat si jucat pana noaptea tarziu. Cei din grup se cunosteau chiar si de peste zece ani cred ca eu eram singura care mergeam cu ei pentru prima data. Ii simteam ca erau ca o mare familie care ma adoptasera si pe mine.

Afara era o vreme rece si strangea destul de bine, cred ca erau undeva -17 grade.

Imaginati-va eu care venisem de la 40 de grade. Dar sa revin, dupa ce ne-a facut prezenta, ne-am urcat in autocar si am facut cunostinta cu Elena,  ghida noastra in aceasta calatorie, foarte bine documentata si cu doamna Vera manager al  agentiei de turism care si dansa ne insotea in aceasta excursie. Draguta, amabila si atenta cu toti participantii. Asa ca am pornit la drum iar prima oprire a fost la palatal lui Constantin Brancoveanu de la Potlogi. Am avut parte de un ghid bine documentat care ne-a dat detalii importante despre palat.

În trecut Potlogiul era traversat de drumul principal de circulație ce lega Bucureștiul de Târgoviște și Craiova. Acest lucru l-a determinat pe domnul Țării Românești, Constantin Brancoveanu, în anul 1698 să ridice în centrul localității un frumos palat spre a fi lăsat moștenire fiului său Constantin, după cum grăiește pisania așezată pe fațada de sud a palatului: „Aceste case din temelia lor sunt înălțate de luminatul domn, Io Constantin Basarab Voievod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le și sfârșindu-le la leat 7206 (1698) și la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai Vtori postelnic Corbeanul”.

Această inscripție de consacrare (pisanie) este unul dintre puținele elemente păstrate din edificiul original. Este decorată cu un frumos vultur valah, este scrisă în grafia chirilica locala, folosită în Valahia și Moldova până la reforma alfabetului de la mijlocul sec. 19.

Principala construcție a curții, palatul (care măsoară 32 metri în lungime și 23 lățime, este o construcție de plan dreptunghiular în a cărei compunere intră o pivniță boltită, un parter și un etaj.

Pivnița este o construcție vastă, acoperită de patru calote sferice sprijinite pe un stâlp central prin intermediul pandantivilor.

Parterul este alcătuit din trei încăperi spațioase și alte două mai reduse ca dimensiuni.

Accesul la etaj se face prin foișorul deschis. Curtea brâncoveneasca de la Potlogi reprezintă un nucleu de referință pentru înțelegerea arhitecturii brâncovenești, prin structura arhitectonică și plastica decorativă prezentă aici.

Pe scurt, Constantin Brancoveanu a construit Palatul de la Potlogi intr-un singur an, in 1698, pentru fiul lui Constantin. Inauntru am vazut mantii din acea perioada, obiecte de mobilier realizate dupa descrieri cat mai fidele din carti, dar si obiecte originale cum ar fi unul dintre cuferele de calatorie ale lui Brancoveanu. Precum si un tron, diferite obiecte de décor evident copii ale originalelor din vechime, precum si dormitorul si  sala de mese a marelui domnitor.

In 1714, dupa ce domnitorul a fost decapitat, turcii au devastat palatul crezand ca-i aur ascuns pe undeva. Tentative de restaurare au mai fost de-a lungul timpului, insa domnul care ne-a ghidat prin palat, precum si cativa dintre vizitatori isi aminteau ca au copilarit printre zidurile palatului abandonat si camerele erau goale, geamurile sparte, iar peretii incercati de vreme, unde evident rozatoarele isi facusera salas.

Restaurarea cu fonduri europene a fost demarata pe vremea Elenei Udrea si continuata pana in 2016 cand, ansamblul a fost deschis publicului.

Ansamblul Brancovenesc de la Potlogi se poate vizita zilnic de la 8:00 la 16:00 iarna si de la 9:00 la 17:00 vara. Cand am fost  noi  taxa de vizitare era de 10RON/adult si 5 RON/elevi, pensionari si studenti.  Am vizitat biserica si celelalte camere dupa care am facut fotografii la curtea interioara. De aici am pornit catre muzeul Viticulturii și Pomiculturii, care este un muzeu national din Golești, amplasat în Curtea Goleștilor de la Ștefănești, pe drumul național care leagă Piteștiul de București. Aceeasi taxa de intrare ca si la palat.

Acesta este organizat in două secții: Conacul familie Golescu și Muzeul Etnografic în aer liber.

Conacul familie Golescu,

Monumentele datate, îndeobște în secolele al XVII-lea, XVIII-lea și al XIX-lea, aparțin categoriei de edificii pe care Europa îl știa ca „maison de pleisance”, „lustchloss” sau „county house”, cu rădăcini în arhitecturile efemere și de „zăbavă” ale epocii fanariote, dar și în epoca pre-brâncovenească.

Până în anul 1948 viața s-a desfășurat normal în aceste reședințe, unde în ambientul saloanelor sau al bibliotecilor s-au organizat fastuoase recepții. Era o perioadă ce amintea de „La Belle Epoque”, epocă în care membrii aristrocrației române duceau o existență ce pendula între tumultul cotidian al „Micului Paris” și liniștea „vieții  de țară” pe care tot mai mulți boieri o preferau celei din București.

Reședințele boierești din România au început să apară în spațiul nostru încă din secolul al XVI-lea și au cunoscut perioada maximă de înflorire în cel de-al XIX-lea veac. De la primele exemplare de arhitectură civilă care se mai păstrează astăzi în faima lor originală (exemplele cele mai elocvente fiind curtea boierească de la Golești sau palatele brâncovenești de la Potlogi și Mogoșoaia) și până la clădirile edificate în secolul al XIX-lea în stil eclectic, toate aceste clădiri demonstrează europenitatea noastră.

Casa de la Golești a devenit pentru această familie un bastion în apărarea tradițiilor, care presupuneau, printre altele, menținerea veșmintelor populare, și un centru în promovarea educației printre copii aparținând diverselor categorii sociale, dar și un reper pentru zona filantropică (bolnița marelui ban Radu Golescu, sponsor printre alți boieri al Spitalului Filantropia din București). Moșia devine o mică republică autonomă, cum aprecia chiar Zinca Golescu.

Pentru reprezentanții clasei privilegiate, viața la țară putea semnifica așadar un refugiu, un spațiu al recuperării identității nobiliare, al consolidării privilegiului social, accentuat de statutul de posesor de pământ. Dimpotrivă, pentru cei perfect integrați în viața citadină, existența rurală nu este decât o formă de diversitate, de amuzament sau conveniență socială, având în vedere mutarea sezonieră la țară devenise, la jumătatea secolului al XIX-lea, un fel de obligație mondenă, impusă în funcție, adeseori de sezonul de vânătoare.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea se trece de la acel mod de viață, bazat pe activitățile economice tradiționale și pe treburile casnice, la un alt model prin care, cedarea aproape totală a activităților administrative arendașilor va îndepărta pe proprietari de realitățile lumii țărănești. Rădăcinile acestui fenomen trebuie căutate în zona generației pașoptiste care, școlită în Occident, se va detașa de tot ceea ce aparține stilului de viață oriental adus de fanarioți.

În evoluția planului arhitectural al ansamblului de la Golești se disting patru etape: cea dintâi când s-a ridicat conacul (1639-1640), trebuie menționată de asemenea, deoarece, în aceeași perioadă a fost ridicată și biserica cu Hramul Sf. Treime (1646); cea de-a doua a corespuns refacerii curții de la Golești de către spătarul Radu Golescu între anii 1784-1807, după ce conacul a ars în anul 1716. A urmat restaurarea între anii 1942-1944 iar, în anul 2015, ansamblul medieval a intrat într-o nouă etapă de restaurare.

Dupa ce am vizitat si aceasta locatie ne-am indreptat catre Hanul Traditional Muscelean pentru a servi pranzul. O locatie draguta si cocheta cu preturi decente. Aici am servit: ciorba de burta, cascaval pane si o minunatie de tigaie picanta.

Dupa aceea ne-am contnuat drumul catre orasul Campulung Muscel. Câmpulung Muscel este un municipiu în judetul Arges, format din localitățile componente Câmpulung (reședința) și Valea Rumanestilor.

Orasul se afla în nord-estul județului, în depresiunea omonimă, la o altitudine de 580–780 m, în Muscelele Argesului, la poalele muntilor Iezer, pe malurile raului Targului. Orașul este străbătut de șoseaua națională DN73, care leagă Pitestiul de Brasov.

În timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678-1688) au fost exercitate presiuni pentru trecerea juzilor catolici ai Câmpulungului la ortodoxie.

La sfârșitul secolului al XIX-lea Câmpulungul era reședința județului Muscel, cu o populație de 11.244 locuitori. Străzile lui principale erau Negru Vodă, Râului, Matei Basarab și Gruiului, mergeau paralel cu centrul orașului și erau pietruite, iar pe unele erau plantați arbori.

Erau amenajate trei piețe (Sfântul Ilie, Scheiul și a Județelor); piața Sfântul Ilie era cea principală, aflată lângă biserica cu același hram; acolo se ținea târg săptămânal, precum și un mare târg anual între 17 și 28 iulie, de Sfântul Ilie. Existau în oraș școli primare de băieți și fete, un gimnaziu, o școală normală, spital, cazărmi de dorobanți și călărași, poștă și muzeul „Negru Vodă”.  Tipografia a fost instalată la Câmpulung Muscel în 1635, loc unde vor fi tipărite și de unde vor fi trimise cărți ortodoxe popoarelor ortodoxe din Peninsula Balcanică, după care a fost mutată la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște – capitala Țării Românești și reședința mitropolitului muntean.

La 17 septembrie 1642 a ieșit, de sub tiparul de la Câmpulung, cea dintâi carte în imba română cu conținut moral-filosofic: „Învățături peste toate zilele alese pe scurt din multe dumnezeiești cărți de folosința tuturor creștinilor, prepuse de pe limba grecească cu multă îngrijire și cu cheltuiala eromonahului Melhisedec egumenul Sfântei Mănăstiri a Adormirei prea Sf. Născătoare de Dumnezeu în Câmpulung în anul 1642. Am facut un tur de oras, vazusem cladirile importante: casa lui Tudor Musatescu care a scris Titanic Vals, primaria, biserica si alte edificii interesante ale orasului.

Deja se inserase si am pornit catre hotelul nostru. 

Cazarea noastra care a fost la Green House. Un hotel cochet, curat, dotat cu toate utilitatile, plus balcon pentru fumatori.  Au inclusiv ferma de animale si pasari. Dupa un dus binemeritat ne-am indreptat catre cina.

Servirea si personalul de inalta tinuta profesionala, am fost tratati cu cele mai bune bucate. Evident ca dupa aceea a urmat dansul care s-a intins pana undeva in noapte. Asa ca am avut timp sa socializam si sa ne cunoastem mai bine.

A doua zi dupa un mic dejun ne-am indreptat catre Brasov. Eram asa de hotarata incat din greseala iar am facut bagajul si l-am luat cu mine dupa care a trebuit sa il readuc in camera. Asa de setata ramasesem din cealalta excursie.  Astazi aveam de vizitat cetatea Prejmer si Brasovul dupa care ne intorceam catre aceeasi locatie pentru cazare. O alegere excelenta a agentiei de turism acest hotel si ii felicit pentru aceasta.

La ora indicata eram la autocar, iar dupa o ora am ajuns la cetatea din Prejmer. Biserica fortificată din Prejmer este un monument istoric și de arhitectură. Lăcașul a fost construit în secolul al XIII-lea ca biserică romano-catolică pe baza unei vechi bazilici romane datată din secolul al XII-lea. Comunitatea săsească din Prejmer a adoptat ulterior confesiunea de la Augsburg, devenind astfel luterană. Ansamblul bisericii fortificate este format din biserică, incinta fortificată, cu drum de apărare, două turnuri, două bastioane și un turn de poartă.

Pe la 1211 regele Andrei al II-lea al Ungariei pomenește într-un document adresat cavalerilor teutoni numele râului Tartlau (Târlung), pe lângă care va crește localitatea Prejmer (în germană Tartlau). Cavalerii teutoni, care au primit drepturi asupra acestui teritoriu, au ridicat până la un anumit nivel biserica din localitate. Lăcașul de cult a fost construit în stilul gotic burgund introdus de cistercieni la Mănăstirea Cârța.

Ca și alte monumente din Transilvania, biserica fortificată de la Prejmer a suferit numeroase intervenții, dar în urma restaurării întreprinse de Direcția Monumentelor între 1960 și 1970 ea și-a căpătat forma inițială. În 1999 biserica a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Lăcașul, cu hramul Sfânta Cruce, a fost ridicat pe un plan central, în cruce greacă, modificat prin intervențiile din secolul al XVI-lea.

Taxa de vizitare a cetatii Prejmer, se platea la cele doua noi aparate de taxare,  unde un bilet costa 30 ron si nu se da nici un fel de discount. Chiar daca eram un grup de 20 de persoane nu am avut nici un ghid al locatiei. Sincer un pic cam grea comunicarea cu dansii si aici trebuie gandit daca sa mai revii sau nu.  Oricum Elena, ghida noastra si-a facut datoria si ne-a povestit ea cat mai multe detalii. Dupa aceea am pornit catre minunatul oras Brasov.

Brașov (în germană Kronstadt, în dialectul săsesc Kruhnen, Kruunen, este municipiul de reședință al județului cu același nume. Format din localitățile componente Brașov (reședința) și Poiana Brașov.  Potrivit recensământului din 2011, are o populație de 237.589 locuitori. Patroana orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre (germană Die Schwarze Kirche), îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului sculptată dedesubt în relief. De asemenea, Brașovul este cel mai important oraș din regiunea de dezvoltare centrala.

Inițial, Brașovul era format din Cetatea Brașovului și cele trei suburbii din afara zidurilor „Cetății”: Șchei, locuit de români, Brașovechi, locuit în majoritate de țărani sași și Blumăna, locuit în majoritate de maghiari.

Tot aici exista, cu mult înainte de înființarea cetății Brașovului medieval, o veche așezare românească cu numele “Cutun” sau “Cotun” de formă circulară, limitată de actualele străzi: Pe Coastă, I. Barac, Valea Morilor și Coastei, ai căror locuitori din vechime erau apărătorii cetății de pe Tâmpa. Această așezare a continuat să existe și după înființarea cetății Brașov,

Numele orașului Brașov vine de la numele râului local Bârsa (pronunțat și Bărsa), denumire care desemna piesa de lemn (lat. bercium) ce lega, în plugurile de odinioară, cormana și plazul; preluată și transformată mai târziu de slavi în Baršov, a evoluat în final în Brașov.

In anul 1364,  Brașovul primește privilegiul pentru târg anual, urmat de privilegiul de „etapă și depozit” din 1369.

In anul 1377, se începe construcția bisericii Sf. Maria (sau Biserica Neagră, cum va fi numită după incendiu) pe locul unei mai vechi bazilici.

In anul 1395,  Mircea cel Bătrân și Sigismund de Luxemburg semnează un tratat de alianță împotriva puterii otomane. Doi ani mai târziu, regele Ungariei eliberează un act care dă dreptul Brașovului de a-și construi fortificații de piatră. Gata cu istoria.  Ajungand in centrul Brasovului,

am avut timp liber si fiecare s-a indreptat catre obiectivele pe care dorea sa le viziteze. Am revazut Strada Sforii, Biserica Neagra, turnul cu ceas, ne-am asezat la o terasa si am savurat o delicioasa cafea  si ne-am plimbat pe strada centrala.

 

Dupa aceea ne-am indreptat catre autocar cu destinatia hotelului nostru, unde urma sa avem cina festiva de Dragobete. Aceasta se anunta spectaculoasa cu muzica live, dansuri, mancare buna si traditii.

Doamnele au fost rugate sa fie imbracate in cea mai buna si frumoasa ie sau chiar costum traditional. Evident ca eu am primit un costum muscelean autentic de la cantaretul formatiei care m-a si ajutat cu imbracatul, nu va ganditi la altceva, haha.

A fost o seara minunata petrecuta alaturi de prieteni. Eram o mare si fericita familie. Spectacolul s-a terminat in noapte.  Urma ultima zi a excursiei noastre cu vizitarea manastirii Dealu si a orasului Targoviste cu complexul Curtea domneasca si minunatul Turn al Chindiei.

Dupa un somn odihnitor si un mic dejun delicious, ne-am indreptat catre autocar.   

Urma drumul catre Targoviste. Nu pot spune de ce dar acest oras imi este foarte drag si il vizitez cu drag de fiecare data. Poate si datorita incarcaturii istorice pe care o are.

Am ajuns la Manastirea Dealu unde am vizitat muzeul si manastirea.

O așezare monahală este menționată documentar la 17 noiembrie 1431, așa cum reiese dintr-un document.

prin care Alexandru I Aldea îi făcea danie mănăstirii două sate. Mănăstirea inițială fusese probabil întemeiată de către Mircea cel Batran.

Mănăstirea a fost reconstruită din temelie, în forma ei actuală, în perioada 1499-1504 și ctitorită de către Radu cel Mare..

Construcția ansamblului a fost terminată în timpul domniei lui Vladut Voievod, între 1510-1512.

Aici călugărul sârb Macarie a instalat prima tiparniță din țările române,  de unde a ieșit în 1508 prima carte, un Liturghier.

În 9 iunie 1598 Mihai Viteazul a depus în biserica mănăstirii jurământul de supunere față de împăratul Rudolf al II-lea.

În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu au fost reclădite încăperile de pe laturile incintei, precum și turnul clopotniței, devenit turnul lui Bibescu.

Biserica Sf. Nicolae, este singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Țara Românească.

Pronaosul bisericii adăpostește mormântul lui Radu cel Mare și racla cu capul lui Mihai Viteazul. Sarcofagele din marmură ale acestor voievozi au fost executate între 1912 și 1913 de Frederic Storck.

De asemenea, mănăstirea mai adăpostește și mormântul lui Vlad cel Tânăr, sau Vlăduț.

Va voi atasa mai multe fotografii pentru a vedea mai multe detalii.

De aici ne-am indreptat catre Targoviste. Târgoviște este municipiul de reședință al județului Dâmbovița. Reprezintă principalul centru economic, cultural, politic și administrativ al județului Dâmbovița. Împreună cu acesta face parte din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia. Este situat în partea central sudică a României și este străbătut de paralela 44°55’27″N și meridianul 25°27’24″E, fiind poziționat la trecerea dintre Câmpia Română și dealurile Subcarpaților ce continuă spre Munții Bucegi.

Târgoviște se află la o distanță de 80 km de București, capitala României.

În 2021 avea o populație de 66.965 locuitori și era 27-lea oraș al României după numărul de locuitori.

Reședință domnească și capitală între 1396 și 1714, orașul a deținut mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar și cultural-artistic al regiunii, Târgoviște fiind cetatea de scaun a Țării Românești.

Curtea Domnească din Târgoviște este un complex de clădiri și fortificații medievale ce au avut rol de reședință a unor voievozi ai Țării Românești și, totodată, punctul relativ important în sistemul defensiv al țării. În 1427, în memoriile sale, cruciatul Johann Schiltberger, menționeză orașul Târgoviște drept capitală a Țării Românești, alături de Argeș.

În actele interne, Curtea Domnească este atestată în timpul lui Mircea cel Bătrân.

Totuși perioada maximă de dezvoltare a reședinței voievodale o cunoaște sub domnia lui Matei Basarab care dublează practic grosimea zidurilor, reface șanțul de apărare, ce urmează traseul fortificațiilor lui Petru Cercel. Acest nou șanț, cu o lățime și o adâncime de 3m, era dublat de un val de pământ pe o lungime de 5km peste care se ridica o palisadă de bușteni. Pe zidul de piatră au fost amenajate 10 bastioane de formă rectangulară (astăzi se mai văd urmele a 7 dintre acestea) cu o suprafață de 40x45m.

Dezvoltarea impresionantă a construcțiilor și a arhitecturii din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a atins maxima dezvoltare.  Cu încuviințarea otomanilor, marele voievod, reface parțial fortificațiile, dar, în special, se reconstruiesc și dezvoltă palatul voievodal (1695), bisericile (1699) și clădirile utilitare sau decorative (foișorul de piatră din interiorul grădinilor domnești). Cu această ocazie sunt construite în afara zidurilor două dependințe ale palatului: Casa iazagiului și Casa coconilor (1701). După Constantin Brâncoveanu, palatul de la Târgoviște este aproape părăsit ajungând la mijlocul secolului XVIII o ruină. Câteva reparații sumare și de proastă calitate le face Grigore al II-lea Ghica (1748-1752) iar în timpul primei domnii a lui Mihail Șuțu (1791-1793), Ienăchiță Văcărescu l-a convins pe acesta să repare biserica domnească. În urma cutremurului din 1803 și a incendiului din același an, fosta Curte Domneasca devine o ruină.

Turnul Chindiei este monument emblematic pentru municipiul Târgoviște, a fost construit de către domnitorul Vlad Țepeș în jurul anului 1460. Rolul acestui turn era acela de aparare al cetății.

Aici am avut un ghid foarte pregatit care ne-a povestit cu lux de amanunte detalii interesante despre acest complex. 

Dupa vreo ora si jumatate am terminat vizita  si ne-am indreptat catre restaurantul de langa locatie. A urmat un pranz delicious dupa care ne-am indreptat catre Bucuresti. Aceasta a fost excursia noastra organizata de firma Scorillo travel. Vom mai merge cu dansii la Targul de Paste de la Craiova. Deci ii recomand pentru excursiile interne.