Bucovina, plai cu dor(1)
Excursia lunii august a fost in Bucovina. Am facut toate aranjamentele si in data de 31 iulie am pornit la drum dis de dimineata.
In prima zi aveam de facut vizite la: manastirea Camarzani, manastirea Dragomirna si la cetatea de scaun a Sucevei. Deci iarasi la drum.
Vremea tinea cu noi, era potrivit de cald iar in autocar aerul conditionat isi facea treaba cu brio. Ne-am intalnit cu grupul, cu ghida noastra si cu soferul niste oameni draguti si amabili si gata la drum. Era prima data cand mergeam cu aceasta agentie, asa ca inca nu stiam mare lucru, dar pe parcurs mi-am dat seama ca vom mai merge in excursii cu aceasta firma deoarece conditiile de cazare, masa, ghidaj si condusul, toate aceaste au fost foarte bune, asa ca recomand agentia Avi Chris Travel.
Dupa un drum fara peripetii am ajuns la prima destiantie.
Manastirea Camarzani,
Mănăstirea Cămârzani este o mănăstire de maici amplasată în satul Cămârzani (din comuna Vadu Moldovei), la o distanță de circa 7 kilometri de orașul Fălticeni. Aici a fost construită o biserică în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de către boierul Emanoil Morțun, pe proprietatea sa.
Devenită schit după cel de-al doilea război mondial și apoi redusă la rangul de biserică parohială, a fost redeschisă în anul 1992 ca mănăstire de maici.
În anul 1992, ca urmare a strădaniilor PS Gherasim Putneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și om al acestor locuri, fostul schit a fost redeschis ca mănăstire de maici. A fost construit un paraclis închinat Sfântului Mina, sfințit în același an, apoi, la 22 decembrie 1992, a avut loc sfințirea întregului complex mănăstiresc.
Am intrat si noi am vizitat manastirea, ne-am rugat, am facut cateva fotografii si am parasit in liniste lacasul de cult.
De aici a urmat drumul catre a doilea obiectiv turistic ce urma sa il vizitam si anume Cetatea de scaun a Sucevei.
Intrarea la cetate este 30 ron/ pensionari si elevi 10 ron. A vorbit ghida noastra doamna Mari si am avut ghidaj la cetate. Am primit informatii interesante dupa care am intrat in cetate si am vizitat, facand numeroase fotografii.
Cetatea făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci care se puteau umple cu apa si faceau imposibila trecerea oastelor dusmane.
Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru al II-lea. În anul 1388, voievodul Petru al II-lea, mai cunoscut ca Petru Mușat (1375–1391), a mutat capitala Principatului Moldovei din orașul Siret în orașul Suceava. Voievodul era căsătorit cu sora regelui Poloniei, Vladislav al II-lea Iagello (1386–1434). Castelul avea forma unui patrulater regulat, cu laturile opuse de lungimi egale (laturile de est și de vest aveau 40 de metri, iar cele de sud și de nord 36 de metri). În exterior, la fiecare colț al cetății, dar și pe mijlocul fiecărei laturi, erau dispuse turnuri pătrate de apărare (bastioane) cu latura de 4 metri.
Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflându-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră și cărămidă sfărâmată. Au mai fost întrebuințate în masa de zidărie și bârne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării.
Pe latura de est, la o distanță de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un șanț de apărare cu o adâncime variabilă, în jur de 10 metri.
Cetatea a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare, care a adus modificari importante zidurilor de aparare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino.
Am vizitat diferite camera ale cetatii, am vazut arme si steaguri din vremuri de mult apuse. Am vazut locul unde se bateau monezile un fel de trezorerie in zilele noastre. Dupa care am admirat zidurile exterioare ale cetatii.
Cetatea este inca intr-un process de consolitare. Este un obiectiv important si de aceea lucrarile dureaza mai mult dar sunt de calitate.
Seara cetatea este luminata si ii da un aspect foarte frumos.
Evident preturile de pe langa cetate erau destul de mari, sau mai bine zis poate un pic mai mari ca in Bucuresti dar de obrazul subtire cu cheltuiala se tine. De aici ne-am indreptat catre ultima locatie de vizitat si anume Manastirea Dragomirna.
Aşezată între blândele coline ale Bucovinei, la 12 km spre miazănoapte faţă de fosta reşedinţă a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a mitropoliţilor Moldovei, mănăstirea Dragomirna se înalţă ca un arbore în timp, între ziduri de cetate.
Nicolae Iorga vorbea despre frumuseţea fără pereche a Dragomirnei, despre măreţia ei şi despre impresia totală pe care o face asupra privitorilor. Ansamblul de la Dragomirna, construit la graniţa dintre două veacuri, se situează la două etape ale stilului moldovenesc. Complexul de artă medievală mănăstirea Dragomirna, este compus din biserica mică sau a schitului, biserica mare, zidurile de apărare, vechea clădire a egumeniei, cele cinci turnuri, chiliile şi paraclisul.
Data tradiţională a întemeierii Dragomirnei este anul 1602, însă se presupune că viaţa monahală în aceste ţinuturi este mult mai veche. Sigur este că mănăstirea Dragomirna, îşi are începutul în anul 1602, aşa după cum aflăm din pisania de deasupra uşii de intrare a bisericii mici numită iniţial a schitului şi aflată astazi în cimitirul mănăstirii. Data tradiţională a întemeierii Dragomirnei este anul 1602, însă se presupune că viaţa monahală în aceste ţinuturi este mult mai veche. Sigur este că mănăstirea Dragomirna, îşi are începutul în anul 1602, aşa după cum aflăm din pisania de deasupra uşii de intrare a bisericii mici numită iniţial a schitului şi aflată astazi în cimitirul mănăstirii.
În anul 1609 biserica mare a mănăstirii Dragomirna este deja terminată şi s-a sfinţit la 1 septembrie cu hramul Pogorârea Sfântului Duh. La noua biserică pisania lipseşte, ca şi când cea mai veche a bisericuţei schitului ar fi fost îndestulătoare. Pornind de la planul alungit fără absinde laterale a multor biserici din secolul al XVI-lea, având o distribuţie interioară cu pridvor, pronaos, naos şi altar, foarte apropiată de cea a bisericii Sfântul Gheorghe din Suceava vecină, biserica mare a Dragomirnei se deosebeşte de aproape toate celelalte monumente religioase anterioare prin aceea că se încheie către apus prin o absidă poligonală, ca şi biserica din Bălineşti. Ceea ce apare cu totul nou în arhitectura religoasă moldovenească, prin zidirea bisericii mari a Dragomirnei, sunt proporţiile neobişnuite. Tendinţa de relativă înălţare a bisericilor de la sfârşitul secolului al XVI-lea se transformă la Dragomirna într-o adevărată ieşire din scară, înălţimea clădirii în raport cu lăţimea sa fiind excesivă. Dimensiunile bisericii sunt: lungimea de 35 metri, lăţimea aproximativ 9,5 metri iar înălţimea de aproximativ 42 de metri. Manastirea are o frumoasa gradina si evident magazin cu diverse obiecte de cult.
Marele istoric Nicolae Iorga în lucrarea sa „Neamul românesc din Bucovina” afirma: „Vederea bisericii este o uimire de bucurie. E înaltă si îngustă ca o cutie de sfinte moaşte şi e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru mitropolitul Crimca un titlu veşnic de glorie”. Am intrat in biserica dupa ce am ascultat frumoasa povestire a maicutei. Ne-am indreptat catre magazinul cu obiecte de cult, ne-am cumparat diverse vederi, bratari si cruciulite, dupa care am aprins lumanari, ne-am rugat si ne-am indreptat cuminti catre iesire.
De aici am plecat catre hotelul Aldi unde aveam cazarea pentru urmatoarele zile. Am uitat sa va spun excursia a costat undeva in jur de 1100 ron si a cuprins: transport, cazare, demi-pensiune(mic dejun si cina). Intrarea la obiectivele turistice precum si plimbarea cu mocanita s-au platit separat.
A doua zi, a inceput cu un mic dejun copios dupa care ne-am indreptat catre localitatea Moldovita de unde am pornit in plimbarea noastra cu mocanita Hutulca. Aici urma sa servim pranzul iar de aici urma sa plecam sa vizitam faimoasele manastiri: Moldovita si Sucevita, pasul Palma si localitatea Marginea faimoasa pentru ceramica neagra.
Asezata pe cursul superior al raului Moldovita la altitudinea de 650 de metri in inima Obcinelor Mare si Feredeului si la 40 de kilometri de orasul Campulung Moldovenesc, localitatea Moldovita este atestata din 1443, formandu-se ca o comunitate libera la hotarele padurilor Manastirii Moldovita. Plecarea trenurilor se face din statia CFR Moldovita, linia feroviara urmareste paraul Moldovita, intr-o zona pitoreasca, tipic Bucovinei, cu case in stil vechi, cu capite si clai de fan pe fiecare camp. Pretul plimbarii cu mocanita este 60 ron pentru adulti si 35 ron pentru copii si student (tur/retur), fara reduceri la pensionari.
Sunt doua rute: Moldovita-Argel 25 de km, aproximativ drumul dus-intors plus servirea mesei, 3 ore(cu locomotiva cu abur) pretul este cel afisat mai sus si a doua ruta: Moldovita – Vatra Moldovitei 10 km, 1,5 ore, locomotiva diesel, pret adulti:30 ron/ copii 20 ron. Pentru grupuri mai mari de 10 persoane, se fac rezervari la: www.mocanitamoldovita.com sau sunati la 0755.085.618, office@mocanitamoldovita.com.
Va voi atasa mai multe video si fotografii, dupa care am servit pranzul aveam de unde alege(bulz, coaste de porc, fripturi de toate felurile, diferite garniture si dulciuri), erau atatea lucruri bune de mancat. Dupa aceea am trecut la o sesiune de fotografii, asa ca mi-am udat picioarele in paraul din apropiere, nu puteam sa ratez.
Dupa aceea am pornit catre manastirea Moldovita, este situata in comuna Vatra Moldovitei. Aceasta a fost construita de voievodul Petru Rares in 1532, biserica ortodoxa are hramul sarbatorii ”Buna Vestire”.
Originea acestei mănăstiri rămâne învăluită în negura vremii, tradiția amintind de existența ei încă din timpul voievozilor Mușatini, care au ocrotit-o.
Sub pașnica domnie a lui Alexandru cel Bun, ocrotită și înzestrată de ctitori, mănăstirea a dăinuit până la sfârșitul secolului al XV-lea când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbușit. Ruinele ei se văd și astăzi, la circa 500 m distanță de actuala mănăstire. La S-E se află pârâul Ciumărel și Valea numită a Ciumârnei.
Voievodul Petru Rareș, iubitor de artă ca tatăl său, Ștefan cel Mare, vrând să continue existența Mănăstirii Moldovița, a ales locul puțin mai la șes de vechea biserică a lui Alexandru cel Bun și a construit actuala biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o aceluiași hram „Buna Vestire”. Arhitectura bisericii cu hramul „Buna Vestire” de la Mănăstirea Moldovița îmbină elemente de artă bizantină și gotică. Ea continuă stilul arhitectonic al mănăstirilor moldovenești, stil cristalizat în epoca lui Ștefan cel Mare. Ctitoria lui Petru Rareș aduce în plus dimensiunile mai mari, tendința de înălțare și de zveltețe. Elemente tipice goticului târziu transilvănean, care pot fi sesizate aici, dovedesc că la construcție au participat și meșteri pietrari din Ardeal.
În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Buna Vestire” din cadrul Mănăstirii Moldovița, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Humor, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei. 
Am pornit catre pasul Palma. La 1100 m altitudine, in judetul Suceava, se află o trecătoare numită Pasul Palma, care traversează Obcina Mare si leagă Valea Moldoviței de Podișul Sucevei.
Acesta este un monument și poartă cu sine o legendă ce merită a fi cunoscută de toți cei care au trecut prin zonă sau își propun să vină în vizită.
Povestea începe în anul 1960 când 2 echipe au început construcția drumului ce leagă localitățile Sadova și Sucevița, și care traversează Obcina Feredeului și Obcina Mare. Cele 2 echipe au început construirea drumului de la capetele acestuia. O echipă a început construcția din Sadova, iar cealaltă din Sucevița. După 8 ani de zile de muncă asiduă, aceștia s-au intâlnit în Obcina Mare, în cel mai înalt punct din trecătoare. În acest punct, au bătut palma, iar acolo a fost construit monumentul Palma. Monumentul este un simbol al muncii și perseverenței de care drumarii au dat dovadă.
Acesta are 7 m înălțime, reprezintă o palmă cu degetele întinse vertical, în jurul căreia șerpuieste un drum, care se finalizează cu un pod, plecând spre infinit.
De aici ne-am indreptat catre manastirea Sucevita, Mănăstirea Sucevița este o mănăstire ortodoxă din România, construită între anii 1583-1586 și situată în satul Sucevița din comuna omonină (județul Suceava), la o distanță de 18 km de municipiul Rădăuți.
Mănăstirea Sucevița a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015.
Tradiția așază pe valea râului Sucevița, între dealuri, o biserică din lemn și o schivnicie de pe la începutul veacului al XVI-lea.
Legenda spune că, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine știe căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții. Documentar, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea voievodului Petru Șchiopul.
Monumentul este în realitate ctitoria comună a familiilor Movileștilor (mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești, sec. XVI-XVII). Construit în stilul arhitecturii moldovenești – îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis.

Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați prin arcuri în acoladă) plasați mai târziu pe laturile de sud și de nord; prin excelență “muntenești”, ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească. Se mențin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100×104 m) de ziduri înalte (6 m) și groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domnești și beciuri.
Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici din lemn din Moldova. Pictura murală interioară și exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și Noul Testament. Maica care ne-a fost si ghida a punctat foarte frumos elementele importante ale manastirii.
La aceste lacasuri de cult se plateste 5-10 ron de persoana. De aici am pornit catre ultima oprire a zilei Marginea. La Marginea am vazut cum se fac farfuriile din ceramica si am ascultat sfaturile unui mester local. Cine a dorit a putut cumpara diferite obiecte decorative: farfurii, cani, ghivece de flori.
Gata se terminase si ziua a doua ne indreptam catre hotel si evident catre cina. Cina era servita la ora 19 si se compunea din: ciorba, fel de baza cu carne si desert. O servire buna si oameni primitori. Dupa aceea impreuna cu Nicole, ne-am plimbat pe aleile de langa pensiune, pentru relaxare si siesta. Am facut si niste minunate fotografii la apusul de soare.
Urma ziua a treia,: orasul Botosani, Ipotesti, Lacul cu nuferi, parcul local.












Lasă un răspuns