Vizita in Bucovina si sarbatorile de iarna,

8 ianuarie 2025

Vizita in Bucovina si sarbatorile de iarna,

La sfarsitul anului, pe 30 decembrie mai exact, am plecat catre Bucovina, locul unde aveam sa petrecem trecerea dintre ani. Eram un grup de 11 persoane care de abia asteptau sa se distreze maxim si evident sa viziteze acea zona minunata.

Drumul a fost bun, temperatura scazuta dar s-a mers bine si fara ambuteiaje. Am plecat dimineata in jur de 6:30 iar pe la 12, eram la Roman  unde ne-am oprit sa mancam la popasul Cimpoiesu. Mancarea a fost buna, servirea destul de lenta, de asemeni nu prea aveau multe sortimente, dar una peste alta preturile erau decente.

Ne-am continuat drumul, catre Falticeni si mai departe catre muzeul Oului din Vama si manastirea Voronet. Era o zi destul de plina si trebuia sa vizitam multe locuri frumoase pana se intuneca.

Am ajuns la muzeu, pretul de intrare era 15 ron, pensionarii, elevii si studentii au reducere, https://www.muzeuloualorluciacondrea.ro/

Aici gasiti detalii despre muzeu si turul virtual cat si despre Lucia Condrea, minunata pictorita care picteaza acele oua. Va voi atasa mai multe fotografii cu respectivele exponate.

Diferite tipuri de picturi si modele care mai de care mai interesante si o multitudine de oua de la bibilica si prepelita pana la emu si strut.

Ne-am continuat drumul catre manastirea Voronet.

Capela Sixtină a orientului

Frescele au făcut-o faimoasă, dar o culoare o face unică în lume: albastrul de la Mănăstirea Voroneţ. A fost ridicată de Ştefan cel Mare în 1488, pe locul schitului din lemn al lui Daniil Sihastrul şi a fost pictată o jumătate de secol mai târziu. Biserica de dimensiuni reduse are ce oferi celui care alege să vină aici. În primul rând te izbeşte albastrul, aidoma cerului la Voroneţ, un albastru ridicat la rangul verdelui Veronese şi roşului Titzian.

Biserica Sfintei Manastiri Voronet cu hramul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, a fost construita in 1488 in numai trei luni si trei saptamani(25 mai-14 sepembrie) si pictata in interior in 1496. Arhitectura sa este reprezentativa pentru stilul moldovenesc.  Legenda “originii” Bisericii uneste pe vecie doua mari personalitati din istoria noastra nationala: ctitorul manastirii slavitul voievod Stefan cel Mare si Cuviosul Parinte Daniil, primul staret al manastirii.

In 1547, un ucenic al Sfantului Cuvios Daniil Sihastru, mitropolitul Grigorie Rosca, erudit cu preocupari largi, a marit biserica, tot atunci a fost pictat si interiorul pridvorului. La intrare, sub Pisania din 1547, se afla zugravite chipurile celor doi ctitori ce-si afla odihna sub lespedea de piatra din biserica.

Frescele de pe peretii exteriori,  finalizate la un an de la moartea domnitorului Petru Rares, apartin alaturi de frescele de la: Probota, Humor, Moldovita si Arbore epocii acestui domnitor. Culoarea dominanta este albastru ( Albastru de Voronet).

Fatadele pridvorului sunt utilizate pentru reprezentarea unor teme de care Mitropolitul Grigorie Rosca se atasase in mod special: Viata sfantului Nicolae si a Sfantului Ion cel Nou de la Suceava. Pe contrafort fresca reprezentand viata Sfantului Gheorghe omorand balaurul si  spre nord Vamile vazduhului.

Pe fatada din Vest este zugravita icoana Judecatii de Apoi, compozitie unica in arta Orientului Crestin Ortodox.

Pe peretii exteriori ai bisericii, iconografia urmeaza liniile traditionale. Pe absintele altarului si cele laterale sunt reprezentate scene din Procesiunea tuturor Sfintilor din Vechiul si Noul Testament, iar acestea sunt indreptate catre rasarit  catre Mantuitorul Iisus Hristos.  Fatada de sud reprezinta Arborele lui Iesei si profetii din Vechiul Testament, incadrati de coloanele verticale  de inteleptii antici.

Pe partea din nord sunt reprezentate cateva icoane din Acatistul Bunei Vestiri si imagini din Geneza.

O candela aprinsa vegheaza mormantul Sfantului Daniil Sihastru, de unde se ia lumina si binecuvantarea pentru slujbe.

De asemeni exista o pictura a Sfantului Voievod Stefan cel Mare impreuna cu familia, protejat de sfantul Mare Mucenic Gheorghe.

Pana sa ajungi la manastire, exista casute cu suveniruri asa ca puteti cumpara diferite cadouri.

A urmat drumul inapoi catre masina si de aici, directia catre hotelul Floare de Colt. Ne-am cazat si am facut fotografii.

Maine urma o zi si mai plina, aceasta era chiar 31 decembrie, trebuia sa facem un alt tur de forta. Nu vreau sa impart in prea multe postari aceasta vizita de aceea voi comasa doar in doua postari.

Catre Ciubar

A doua zi dimineata, trezirea devreme si dupa micul dejun copios urma sa ne imbarcam in masini si sa pornim.

Prima oprire era la Manastirea Moldovita. Dupa un drum de maxim 40 de minute am ajuns la locatie.

Moldoviţa Mărului de Aur

A fost ridicată în 1532, prin grija lui Petru Rareş, iar după acordarea Mărului de Aur, Mănăstirea Moldoviţa a fost aleasă să fie păstrătoarea lui. Mărul de Aur e doar una dintre atracţii, pentru că mănăstirea are destule comori. Pictura exterioară e dominată de roşu-brun şi datează din 1537.

Manastirea Moldovita este una din vechile asezarile monahale din nordul tarii. Ea este situata pe tapsanul dintre cele doua paraie, Moldovita si Ciumarna, in cadrul pitoresc al muntilor impaduriti ai Bucovinei.

Legendele  locului amintesc de  existenta acesteia inca din timpul voievozilor Musatini. Sub pasnica domnie a lui Alexandru cel Bun, s-a zidit prima biserica din piatra, atestata intre anii 1402-1410. Din punct de vedere arhitectonic biserica se incadreaza in traditionalul plan triconic, cu cinci incaperi despartite de pereti plini strapunsi de usi pe mijloc si cu sisteme de boltire separate, la fiecare incapere.  Spre deosebire de alte biserici moldave, mesterii aduc elemente de arhitectura noi: monumentul pridvorului deschis, cu cinci arcade mari, ce dau maretie monumentului neutilizat pana atunci decat la manastirea Humor.  Alt element nou este semisoclul din jurul bisericii, elemente intalnite numai la constructia bisericilor din timpul domniei voievodului Petru Rares. Boltile pridvorului sunt in stil moldovenesc, in forma de cruce.Intrarea in pronaos se face printr-un portal monumental sculptat in piatra in stil gotic. Acoperisul bisericii este din dranita de brad. Pictura de la Moldovita pastreaza in compozitie influente bizantine ale renasterii dar si motive nationale moldovenesti: peisaje, munti, flori, costume, stergare.  Tematica abordata pe peretii exteriori este complexa si se gasesc scene din: Asediul Constantinopolelui, Imnul Acatist, Rugul lui Moise. Pictura de la Manastirea Moldovita, pune laolalta elementele bizantine cu cele locale, ne vorbeste despre geniul artistic creator al mesterilor scolii medievale moldovenesti de pictura, care a ajuns la stralucire si a durat fara intrerupere pana la sfarsitul secolului al XVIII lea.

Pictura bisericeasca este o Evanghelie de culori, fapt bine definit la Moldovita. Spre deosebire de picturile din secolul al XV lea care erau mai sobre si cu un simbolism mai restrans, pictura de la Moldovita continua tema bizantina dar are un carecter mai realist, narativ, aduce o interpretare originala locala. Siluetele inalte si elegante ale personajelor sunt in acord cu suprafata curba a absintelor in perfecta concordanta cu arhitectura momentului, intreaga pictura fiind chemata sa evidentieze calitatile arhitectonice ale bisericii.

Sunt domnia lui Alexandru cel Bun, Manastirea Moldovita, a fost prima ctitorie cu rol cultural. Aici s-au scris multe carti bisericesti. Cele  mai valoroase manuscrise au fost din secolul al XIV lea care sunt adevarate comori de cultura si arta feudala astazi fiind pastrate in biblioteca Manastirii Dragomirna.

Pentru valoarea artistica, culturala si istorica a celor cinci manastiri cu pictura exterioara din Bucovina, in anul 1975, Federatia Inationala de Turism, sub patrimoniu Unesco, a acordat premiul international Marul de Aur, premiu ce se pastreaza in interiorul Muzeului Manastirii Moldovita. Intrarea la aceste muzee costa 10 ron iar pensionarii, studentii si elevii au reducere.

Pasul Palma

Gata cred ca deja v-am povestit cam prea mult si nu vreau sa va pierd in multe detalii.  Voi reveni cu partea a doua in urmatoarele zile.


Lasă un răspuns